Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Ungaria, Croaţia şi Slovenia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească sau să tranziteze Ungaria, Croaţia şi Slovenia asupra condiţiilor meteo din aceste ţări şi problemelor cauzate traficului rutier. foto

Potrivit MAE, în Ungaria, toate drumurile naţionale, autostrăzile şi punctele de trecere a frontierei sunt deschise traficului şi se circulă în condiţii de iarnă.

Excepţie face circulaţia traficului greu la frontiera dintre Ungaria şi Slovenia, căruia autorităţile slovene i-a interzis intrarea pe teritoriul acestei ţări. Autorităţile ungare opresc acest tip de trafic în parcările din Ungaria, pe autostrada M7, înainte de a ajunge în frontiera comună ungaro-slovenă.

Și Republica Croaţia se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de ninsoare şi ploi, regiunea capitalei Zagreb fiind sub cod roşu de ninsoare.

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, majoritatea mijloacelor de transport de pe teritoriul Republicii Croaţia înregistrând întârzieri. Nu există drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise.

Conducătorii de vehicule de transport marfă sunt sfătuiţi să consulte permanent paginile de internet indicate deoarece, în prezent, există restricţii de circulaţie pentru acest tip de vehicule pe majoritatea drumurilor din Croaţia, o hartă exactă a acestor restricţii neputând fi pusă la dispoziţie deoarece situaţia se schimbă de la o oră la alta.

Totodată, la această oră se circulă cu greutate pe principalele autostrăzi de pe teritoriul Sloveniei, din cauza căderilor masive de zăpadă, a vizibilităţii reduse, a rafalelor de vânt şi a gheţii.

Autorităţile slovene au anunţat blocaje pe autostrada A1, care traversează Slovenia între Ungaria şi Italia, în special pe porţiunea dintre Ljubljana şi Koper/Trieste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − two =