Atenționare de călătorie: Restricții de circuțatie rutieră în Muntenegru

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul de Hidrometeorologie și Seismologie muntenegrean a emis o avertizare de temperaturi extreme, caniculare, în perioada 1 – 7 august 2017, ceea ce ar putea produce noi incendii de vegetație uscată şi păduri.
Ministerul muntenegrean de Interne adresează un apel tuturor cetățenilor de a evita activitățile în urma cărora s-ar putea produce incendii (prin utilizarea grătarelor în pădure sau în apropierea vegetației uscate, aruncarea țigărilor aprinse sau a sticlelor, etc.), precum și de a respecta semnele de interzicere a accesului în unele zone, pe durata perioadei de risc maxim de producere a incendiilor de vegetaţie.

Dacă, în situaţia puţin probabilă, cetățenii români sunt afectaţi de situaţia din atenţionare, sunt rugați să o semnaleze de urgenţă la numărul de telefon 112 și să respecte instrucțiunile autorităților muntenegrene care acționează la fața locului – Pompieri, Poliție, etc.

Pentru cei care tranzitează cu mijloace rutiere teritoriul muntenegrean, informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 și +38263239987.

Cetățenii români, afectaţi de situaţie, pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + twenty =