Atenționare de călătorie în Turcia: ninsori abundente în zona Edirne – Istanbul – Bursa

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Turcia, zona Edirne – Istanbul – Bursa, că autorităţile competente din aceste localităţi au avertizat în privința vântului şi ninsorilor abundente care vor continua în următoarele zile şi care vor îngreuna considerabil circulaţia aeriană, auto, navală şi feroviară. În prezent, se circulă dificil, în condiţii de iarnă, pe majoritatea drumurilor din zona Edirne – Istanbul – Bursa (inclusiv Tekirdag, Kocaeli, Yalova). foto
Având în vedere că aeroporturile Ataturk şi Sabiha Gokcen din Istanbul sunt puncte importante de tranzit către alte destinații, se recomandă cetățenilor români care călătoresc din / spre Istanbul, sau doar tranzitează aeroporturile din metropolă, să verifice permanent actualizările programului aerian, foarte multe curse având întârzieri considerabile sau fiind anulate.
Informații actualizate cu privire la condițiile meteorologice sunt disponibile pe site-ul https://www.mgm.gov.tr/en-US/forecast-5days.aspx

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 6 =