ASMAP: „Situația transportatorilor rutieri internaționali din Ucraina este critică”

Transportatorii rutieri internaționali ucraineni parcurg aproximativ 70-80 mii de kilometri pe an, în timp ce polonezii traversează într-un an până la 200 mii de kilometri. Comparația a fost făcută de vicepreședintele Asociației Transportatorilor Ruteri Internaționali din Ucraina (AsMAP), Leonid Dokili, care a comentat situația de pe piața transporturilor rutiere, creată din cauza lipsei de autorizații pentru operațiuni internaționale. foto

Dokili a menționat că la ora actuală companiile ucrainene de transport au nevoie de 700 de mii de autorizații anual. „Ucraina obține acest număr de autorizații și cota acestora poate fi majorată, dar câte permise obține fiecare transportator în parte nu știe nimeni. Nu există un regulament care să specifice criteriile de eliberare a acestora, astfel încât fiecare transportator să își poată planifica activitatea”, a explicat vicepreședintele AsMAP. 

Dokili i-a acuzat pe reprezentanții Ministerului Infrastructurii de „hoție”, precizând că majoritatea autorizațiilor pentru cele mai solicitate destinații sunt vândute pe piața neagră. „Dacă în anul 2013 nu vor fi elaborate noi reguli de eliberare a autorizațiilor, situația va rămâne critică”, a menționat Leonid Dokili. (UNIAN)

1 comment

  1. mihai

    dc nu mai zice nimeni nimik de licitatia de transport persoane care trebuia sa se tina chiar nu intereseaza pe nimeni ……….ne au pus sa cumparam masini degeaba sa isi bata joc de noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 2 =