..." />

ASF a verificat toate societățile de asigurare care emit polițe RCA

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus controale inopinate, prin deciziile nr. 3582-3589/8.12.2015 şi 3593/9.12.2015, la următoarele societăți de asigurare: Allianz – Țiriac Asigurări S.A., Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A., Carpatica Asig S.A., Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., Groupama Asigurări S.A., Generali România Asigurare Reasigurare S.A., Omniasig Vienna Insurance Group S.A. şi Uniqa Asigurări S.A. (care emit polițe RCA). foto

Potrivit unui comunicat al ASF, controalele au ca obiect verificarea respectării prevederilor art. 21 din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în ceea ce privește: modul de determinare a categoriilor de riscuri omogene pentru care au fost stabilite tarifele de prime pentru anul 2016; modul și corectitudinea estimării daunei medii și a frecvenței daunei pe fiecare categorie de risc pentru care este calculat tariful de primă pentru anul 2016; calitatea și corectitudinea datelor utilizate în stabilirea ipotezelor și metodelor actuariale folosite pentru determinarea tarifelor de primă pentru anul 2016.

Acțiunile de control inițiate de către ASF au în vedere protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiare non-bancare și, în acest caz, a utilizatorilor de polițe de răspundere civilă auto obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × three =