ARTRI ȘI ARILOG au încheiat un ACORD DE PARTENERIAT STRATEGIC

București, 3.12.2015. Secretarul general al ARTRI, Florinel Andrei, și Președintele ARILOG, Daniel Preda, au semnat astăzi, la sediul ARTRI, documentul acordului.

Cele două asociații din România, reprezentative pentru activitățile de transport și logistică, vor colabora în vederea dezvoltării serviciilor oferite atât membrilor și partenerilor, cât și sectorului transporturilor românești, în ansamblul lui.

Cooperarea organizațiilor noastre va genera proiecte pentru stimularea mediului de afaceri și va sprijini îmbunătățirea legislației interne și internaționale din domeniul logisticii și al transporturilor rutiere de mărfuri.

DSC_2791

“Semnarea acestui acord vine în cel mai potrivit moment. Prin colaborarea cu ARILOG, promovăm un model de parteneriat strategic necesar dezvoltării durabile, pe termen mediu și lung, a transportului, a lanțului logistic și a activităților conexe, atât la nivel intern, cât și internațional. Ne vom concentra pe trei mari direcții: business, legislație și digitalizare”, a spus Florinel Andrei, Secretarul general al ARTRI.

DSC_2827

Daniel Preda, Președintele ARILOG, a adăugat că:
„Acest parteneriat accentuează obiectivele asociației de a promova și dezvolta bunele practici și întărește aderarea la normele juridice și etice. Colaborarea strategică cu ARTRI aduce beneficii majore membrilor pe care îi reprezentăm și ajută la dezvoltarea sănătoasă și sustenabilă a industriilor în care activează membrii noștri.”

Persoană de contact:
Daniel Mazilu
Subsecretar general ARTRI
M: 0740.060.676
E: Daniel.Mazilu@artri.ro

Despre ARTRI

ARTRI este o organizație profesională de interes comunitar, neguvernamentală, independentă, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial. ARTRI este, încă din 1965, Asociația naţională garantă pentru Convenţia TIR în România. Tot de atunci, ARTRI este membră activă a Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU), Geneva.

Despre ARILOG

ARILOG este o organizație voluntară, profesională și educațională non-profit, care își propune promovarea și dezvoltarea științei și tehnicilor de Logistică și Supply Chain în toate companiile românești indiferent de industrie precum și creșterea vizibilității acesteia în peisajul economic românesc și international.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × five =