ARTRI protestează împotriva blocajelor de la punctele de trecere a frontierei – comunicat de presă

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale – ARTRI, la sesizarea membrilor şi a asociaţiilor corespondente din alte state, a luat act cu îngrijorare de blocajele intervenite în traficul de mărfuri la punctele de trecere a frontierelor intracomunitare gestionate de autorităţile române (Giurgiu, Vârşand, Nădlac ş.a.).

Astfel, în ultimele zile s-au creat cozi care se întind pe mai mulţi kilometri, iar timpii de aşteptare au crescut la zeci de ore, ca urmare a măsurilor cu caracter arbitrar dispuse de Poliţia de frontieră, privind scanarea tuturor documentelor de transport pentru vehiculele de transport de mărfuri.

Lăsând la o parte capacitatea administrativă complet limitată a autorităţilor române în ceea ce priveşte aplicarea acestei formalităţi, solicităm public organelor abilitate temeiul legal care stă la baza acestei măsuri (aplicabile la tranzitul intracomunitar al mărfurilor).

Este evident că această măsura excede legislaţiei europene aplicabile liberei circulaţii a mărfurilor, chiar şi sub pretextul combaterii fenomenelor de evaziune fiscală.

Este exact diferenţa de la uz la abuz în aplicarea legii, care face imposibilă desfăşurarea activităţii economice normale a transportatorilor şi care se  completează în mod nefericit cu nepăsarea autorităţilor, dovedită din plin în ultimii ani, în ceea ce priveşte îmbunatăţirea infrastructurii de transport sau protejarea agenţilor economici faţă de aplicarea monopolistă a preţurilor la carburanţi.

În plus, ne rezervăm dreptul de a sesiza Comisia Europeană asupra acestor abuzuri, din punctele de trecere a frontierei intracomunitare, în situaţia în care nu se revine imediat la aplicarea corectă a normelor comunitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − seven =