Liderii Uniun..." />

Armenia se alătură Uniunii Economice Eurasiatice

Liderii Uniunii Economice Eurasiatice au semnat, pe 10 octombrie, la Minsk, un acord referitor la intrarea Armeniei în uniunea formată din Rusia, Belarus şi Kazahstan şi pentru care şi-au exprimat interesul şi statele Kîrgîzstan şi Tadjikistan, relatează presa rusă. foto

Rusia, Belarus şi Kazahstan au semnat tratatul în luna mai şi au ratificat documentul, care urmează să intre în vigoare în 2015. Uniunea are rolul creşterii cooperării economice între statele membre. Potrivit tratatului, statele semnatare trebuie să garanteze circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă şi să implementeze o strategie coordonată în domeniul energiei, industriei, agriculturii şi transporturilor.

Problema participării Armeniei a fost intens discutată, din cauza conflictului cu Azerbaidjanul legat de Nagorno-Karabah, în cadrul căruia statul azer a pierdut controlul asupra regiunii care şi-a cerut independenţa. Acest pas va costa Kremlinul 3 miliarde de dolari pe an și, cel mai probabil, va duce la tensionarea relațiilor dintre Rusia și Azerbaidjan.

În luna mai, preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev a spus că preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a afirmat într-o scrisoare că prevederile tratatului de aderare a Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică ar trebui să se aplice teritoriilor sale în cadrul graniţelor internaţionale recunoscute de Naţiunile Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − thirteen =