Aplicaţie pentru găsirea celui mai apropiat loc de parcare liber

Clujul se pregătește să adopte cel mai modern sistem de plată a parcărilor din România. Prin intermediul unei aplicații la care lucrează o firmă clujeană de IT, şoferii vor putea afla în timp real unde pot găsi cel mai apropiat loc de parcare liber. foto

La aplicația la care se lucrează de câteva luni, informaticienii au realizat deja hărți cu locurile de parcare din Cluj dar și machete ale aplicației. În forma sa finală, aplicația va fi însoțită de senzori pe locurile de parcare, pentru a identifica locurile libere, în așa fel încât șoferii să poată să fie direcționați înspre acestea.

De asemenea, plata va putea fi făcută direct prin telefon.

În Cluj-Napoca șoferii pot deja plăti prin telefon pentru unul dintre cele 3.200 de locuri de parcare care beneficiază de acest sistem însă, potrivit firmei care dezvoltă noua aplicație, acest sistem va reduce mult atât din costuri, din pierderile primăriei dar și din aglomerație, mulțumită hărților intereactive care vor anunța șoferul în timp real dacă și unde există un loc liber de parcare.

Aplicaţia va fi implementată anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 12 =