Anul trecut, pe vremea aceasta, ARTRI câştiga lupta împotriva ACTA

În anul 2012, ARTRI a fost singura asociaţie a transportatorilor rutieri de marfă din lume care a sesizat pericolul pe care îl conţinea Acordul ACTA pentru industria transporturilor.

Acest lucru s-a datorat unor eforturi făcute de specialiştii Departamentului de Lobby, care, vreme de trei luni, au analizat cu precizie chirurgicală fiecare implicaţie a acestui document controversat.

Întreaga lor activitate inedită şi temerară, sprijinită de Revista Mişcarea, încercăm să o rezumăm în paginile acestei rubrici.

„DOSARUL ACTA”

Dosarul acesta prezintă cel mai relevant mod de lucru al Departamentului de Lobby al ARTRI, având ca subiect principal prevederile acordului ACTA și modul în care acestea puteau afecta interesele transportatorilor români în eventualitatea ratificării de membrii Parlamentului European în iulie 2012.

El conține documente interne și documente oficiale, coroborate cu acțiuni de relații publice (conferința de presă din 28 mai 2012 și promovarea temei în numărul 22 al Revistei Mișcarea – ediție specială din luna mai).

UN STUDIU DE IMPACT PROFESIONIST

Înainte de toate, Secretarul General al ARTRI, Florinel Andrei, a solicitat un studiu de impact. Acest studiu intern a beneficiat de expertiza unui avocat, a unui specialist în Transporturi și a unui fost consultant parlamentar.

Studiul include o analiză cuprinzătoare a aspectelor sensibile sau interpretabile din textul acordului cu posibile repercursiuni asupra activităților transportatorilor.

Lecturând documentul, remarcăm o abordare complexă a textului ACTA, o atenție deosebită fiindu-i acordată analizei utilizării unor expresii și sintagme ambigue.

Ulterior acestor analize punctuale, prevederile textului ACTA au fost confruntate cu legislația din domeniului Transporturilor deja în vigoare: Codul Civil Român, Convenția TIR, Codul vamal român, Codul fiscal român, ș.a. Observațiile autorilor sunt de o mare finețe interpretativă. Aceştia constată „o suprapunere inutilă a multor prevederi din ACTA peste legislația actuală din domeniu”.

Prezentat membrilor Consiliului Director al ARTRI, studiul a fost validat și Departamentul de Lobby a fost mandatat cu demararea unor activităţi de informare a societăţii civile şi a autorităţilor de resort din ţară şi din străinătate.

Concluzia fundamentală a studiului subliniază faptul că: „Adoptarea şi implementarea ACTA vor deteriora mediul de afaceri iar Transporturile vor fi şi ele afectate”.

Chiar dacă ACTA a fost „pusă între paranteze” de PE în vara anului 2012, problema de fond a acestui Acord rămâne: îşi mai permite 80% din populaţia Europei să susţină clubul flămând al corporaţiilor occidentale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 1 =