Meteorologii au emis o avertizare cod g..." />

ANM: Cod galben de ploi

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi valabil de miercuri seară până joi, la ora 20.00. În acest interval, ploile vor fi însemnate cantitativ, va fi vânt puternic, iar la munte va ninge. foto

Astfel, va ploua în Oltenia şi în sudul Banatului, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. În zona de munte va ninge, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 km/h. 

De miercuri după-amiaza până joi seara, temporar vântul se va intensifica şi în Muntenia, unde va depăşi la rafală 60 km/h.

Vineri şi sâmbătă ne vom aştepta la noi ploi însemnate cantitativ, dar duminică şi luni, vremea se va îndrepta, ploile se vor restrânge, iar temperatura va creşte spre 20 de grade, a declarat meteorologul Mihai Timu.

Şi hidrologii au instituit Cod galben de inundaţii, începând de miercuri seară, de la ora 20.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj. (DIGI 24 TV)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + fifteen =