Andrzej Duda: Relaţiile economice dintre România şi Polonia ar fi putut fi mai bune

Deşi relaţia economică dintre România şi Polonia este bună, „cu siguranţă ar fi şi mai bună“ dacă ar fi dezvoltată infrastructura rutieră şi feroviară care să lege cele două ţări, a declarat preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, marţi, la Palatul Cotroceni. foto

„Este şi chestiunea colaborării economice dintre ţările noastre şi suntem de acord că este necesară dezvoltarea infrastructurii, pentru ca această colaborare economică, care este bună în prezent, cu siguranţă ar fi şi mai bună şi mai profundă pe viitor dacă ar fi înfiinţate legături infrastructurale, de comunicare, de legături rutiere, dar şi pe calea ferată. Aici trebuie spus că trebuie folosite foarte bine fondurile europene în această perspectivă financiară, dar şi o colaborare bună cu vecinii noştri, pentru ca aceste legături Nord-Sud să fie realizate“, a declarat preşedintele polonez, la finalul discuţiilor cu Klaus Iohannis.

La rândul său, Iohannis a subliniat necesitatea intensificării investiţiilor şi a relaţiilor economice dintre România şi Polonia. „Dorim să valorificăm mai bine potenţialul extins în acest sens şi interesul oamenilor de afaceri români şi poloni de a investi în cele două ţări“, a spus preşedintele. Iohannis a vorbit şi despre importanţa parteneriatului dintre cele două ţări, indicând Polonia drept „unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici şi un mare prieten“.

„Aşa cum v-am asigurat în cadrul discuţiilor pe care le-am purtat astăzi şi tete-a-tete şi cu delegaţiile ne dorim ca Parteneriatul strategic care ne uneşte să devină unul şi mai puternic şi noi suntem total angajaţi în acest sens. Relaţiile dintre România şi Polonia se află la un nivel deosebit de înalt, intensitatea lor crescând în mod impresionat în ultimii ani“, a spus preşedintele României.

Un alt subiect discutat a fost procesul de reformă din Republica Moldova şi din Ucraina şi „menţinerea unui interes special al UE pentru vecinătatea estică“. „Am hotărât să întărim coordonarea şi aprofundarea cooperării României şi Poloniei în UE atât în plan internaţional, cât şi în lupta contra terorismului şi în chestiunea combaterii statului islamic. Împreună ţările noastre pot fi o voce foarte puternică, atât în plan regional, dar şi în cadrul UE“, a mai spus Iohannis.

Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + five =