De veţi crede, veţi înţelege. De veţi înţelege, veţi ..." />

Amenzile

Comisar Dragoş Andrei Ignat (Academia de Poliţie Al. I. Cuza)

De veţi crede, veţi înţelege. De veţi înţelege, veţi respecta. De veţi respecta, nu veţi fi amendaţi (sic!)!?

Atitudinea Uniunii ne uimeşte. Despre ai noştri, nimic nou sub soare. Cine de la cine a „împrumutat” aceste apucături? Se amendează (pecuniar) tot: contravenţii şi alte abateri, întârzieri, promovarea în funcţie etc. Mai nou, vor să amendeze (lingvistic şi juridic) însăşi sacralitatea căsătoriei… 

În această obsesie a „tăierii” continue, mai marii noştri, în cvasitotalitate, reclamă mai mulţi bani, iară şi iară, din nou şi din nou, în special din amenzi ori alte măsuri punitive financiar, percepute de către popor drept biruri ce împovărează din ce în ce grumazul ţării.

Aceştia însă uită un lucru – în primul rând: nu amenda în cuantum sau ca număr, iară credinţa, educaţia şi cultura sunt fundamentele unei societăţi sănătoase şi civilizate. Paradoxal, ele constituie şi premisele unor foarte bune rezultate fiscale şi economico-financiare!

Nici în domeniul rutier lucrurile nu stau diferit. Societatea este împărţită în „amendatori” şi „amendaţi”, pe măsură ce educaţia / civilizaţia rutieră are soarta orchestrei de pe Titanic din ultimele clipe, de la suprafaţa oceanului – răsună din ce în ce mai slab. Mă tem că traficul rutier de la noi, privit lato sensu, se află deja undeva la 3.500 m sub nivelul mării…

Daniel Mazilu (ARTRI)

De ce amenzile au două feţe? De ce pentru amendatori ele sunt lucrări pozitive iar pentru amendaţi, negative? Amenzile primite sunt semne că mai avem de lucrat la atitudinea noastră socială. Statul, adică „Marele educator” al istoriei contemporane, e împuternicit să aplice sancţiuni tuturor celor care testează tăria sloganului

„Nimeni nu este mai presus de lege”. Şi este foarte interesant de reţinut că această inovaţie (franceză) a statului laic modern s-a sprijinit pe alte două mecanisme de control şi de coerciţie: cazierul şi amenda (termeni franţuzeşti).

Aşadar, pentru stat, amenda e, în primul rând, un exerciţiu pedagogic. Dar, ce e gândit ca o lecţie care îmbogăţeşte conduita, de celalaltă parte e perceput ca o deposedare de lichiditate.

Cetăţeanul amendat sesizează în primul rând dimensiunea financiară căci, pentru el, amenda înseamnă o cheltuială neprogramată. Şi iată cum statul, în concurenţă cu universităţile private, oferă „servicii educative” contra-cost.

Amenzile – „pedepse în bani” – sunt şi rămân instrumentul cel mai subtil pentru modificarea atitudinilor sociale pe termen scurt. Dar într-o societate (planetară) coruptă şi buimacă amenzile nu mai pot face nici atât, indiferent de valoarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 15 =