Ambasador Leonidas Chrysanthopoulos: Sistemul capitalist al secolului XX dispare

interviu de Victoria Stoiciu, coordonator CriticAtac foto

Explicaţia cea mai frecventă pentru ascensiunea aşa-ziselor partide radicale e legată de măsurile de austeritate, pe care grecii nu le mai suportă. Totuşi, dacă mă gândesc la recentele proteste din România, pot vedea că austeritatea, care a fost şi aici dură, a fost doar un element care a hrănit atitudinea antisistem a celor ce au ieşit în stradă în ianuarie. Alte motive au fost corupţia întregii clase politice şi insatisfacţia profundă în privinţa felului în care funcţionează în ultimii 20 de ani România. Acest lucru e aplicabil şi Greciei: are radicalizarea şi alte motive decât austeritatea? Putem să ne imaginăm că o ameliorare a situaţiei economice ar stinge focul şi partidele mainstream ar reveni în prim-plan, ori, o dată cutia Pandorei deschisă, radicalismul nu mai poate fi domolit?
Nu îmi place catalogarea tuturor partidelor greceşti (cu excepţia PASOK şi Noua Democraţie, ca aşa-zise partide mainstream) drept radicale. Multe dintre ele, ce au participat la alegeri (car Frontul Popular Unit –EPAM, Grecii Independenţi) nu sunt radicale, doar au o altă opinie. Cred că e nu doar legitim, este de asemenea bine ca partidele cu idei noi şi proaspete să vină pe scena politică.

Mai departe: nu văd o atitudine antisistem în rândul vastei majorităţi a votanţilor. Din contră. Experienţa mea e aceea că aceşti votanţi încearcă să facă tot ce pot pentru a menţine sistemul pe care îl apreciază cel mai mult: democraţia şi dreptul de a-şi trăi vieţile în cultura şi mediul pe care l-au creat după mulţi ani de luptă, liberi conştienţi. Acum, ei asistă la dezintegrarea şi dispariţia acestui sistem. O tendinţă ce poate fi observată nu doar în statele sărace din Sud, ci peste tot în Europa şi UE.

Partidele consolidate şi sistemul politic din ultimii 50 de ani ne-au ghidat în secolul XX bazându-se pe principiile dezvoltate de economişti, politologi şi sociologi încă din secolul al XIX-lea. Acum, trecând în secolul al XXI-lea, poate că e timpul să reînnoim gândirea şi sistemele de idei. Şi exact asta văd că se întâmplă momentan, cu toate aceste mişcări pe Internet, cu noile partide ce pledează mai curând pentru bunăstarea fiinţei umane, decât pentru protecţia exclusivă a pieţelor, dincolo de care nu e nimic altceva decât speculatori financiari.

Personal, sper că noile partide vor juca un rol activ în restructurarea scenei economice şi politice, în aşa fel încât ideile noi să ne ducă mai departe, nu înapoi, în politicile secolului trecut.

Oamenii sunt devastaţi de faptul că partidele de centru le ruinează viaţa

Recent, am avut alegeri în Franţa şi acolo am avut o situaţie puţin stranie: stânga radicală a fost votată de către electoratul tânăr, educat, urban, în timp ce dreapta radicală a câştigat adepţi în zonele industrializate, printre gulere albastre şi şomeri, o categorie tradiţional considerată ca baza electorală a stângii. Care e situaţia în Grecia? Cine sunt votanţii partidelor radicale de stânga şi cei ai partidelor de dreapta?
Iarăşi, nu sunt satisfăcut de utilizarea cuvântului “radical”. Aveam înainte partidele de stânga și de dreapta. Înainte ca așa/yisele patide mainstream să decidă să devină toate partide de centru, profilarea stânga / dreapta a fost un standard acceptat în societate, media şi populaţie, ca și libertatea de expresie și gândire şi ca o opţiune validă şi legitimă a votantului. Nu neg că există elemente radicale la fiecare cap[t de spectru ideologic, dar acestea nu sunt noilor partide şi atitudinea lor.

În Grecia,  cred că nu există o asemenea diferenţă demografică sau economică între votanţii fiecărui partid. Majoritatea partidelor au avut o medie egală de votanţi din toate grupurile de vârstă şi clasele sociale. Semnificativ mi se pare că Golden Dawn (pe bună dreptate numit partid de dreapta radicală) a fost preponderent votat de generaţia mai tânără, cu vârste între 18 şi 40 de ani. Aceasta arată clar că nu poţi văduvi o întreagă generaţie de toate perspectivele economice şi sociale, fără a avea o reacţie din partea lor.

De ce se întâmplă aceasta? Pentru că oamenii sunt devastaţi să vadă cum mainstream-ul le ruinează vieţile. Ei văd că toate măsurile luate de mainstream nu funcţionează, ba, din contră, s-au dovedit a fi contraproductive. Ei nu mai cred că soluţia acestei crize vor duce la o continuare a sistemului și stilului de viață pe care l-am avut înainte. Ceea ce caută ei sunt căi noi, inovative şi creative de a construi viitorul.

Grecia va părăsi gradual zona euro

Alegerile prezidenţiale din Franţa au avut loc în aceeaşi zi cu parlamentarele din Grecia. Totuși, impresia mea a fost că alegerile din Franța au captat mai mult atenția mass/media decât cele din Grecia. Totuşi, cred că impactul alegerilor din Grecia ar fi putut avea o magnitudine mai mare decât cel al alegerilor franceze, pentru că un guvern grec format din partidele radicale ar avea consecinţe imediate asupra zonei euro. Dacă Grecia va avea un astfel de guvern, care va fi, după părerea dumneavoastră, efectul asupra euroyonei, monedei euro, a Uniunii Europene? Credeţi că acesta ar putea marca sfârşitul euro şi poate al UE, aşa cum o cunoaştem acum? Credeţi că Nourile Roubini are dreptate în afirmaţia sa că situaţia din Europa seamănă cu un accident de tren filmat cu încetinitorul?
Începutul sfârşitului eurozonei a început acum ceva vreme. Rezultatul alegerilor din Grecia nu va schimba nimic în direcţia spre care UE deja se îndreaptă. Pur şi simplu va accelera procesul. Soarta unei organizaţii ca UE sau Uniunea Monetară depinde de propriile sale acţiuni şi activități, un rezultat al guvernării şi responsabilităţii pe care au arătat-o faţă de statele membre şi cetăţeni în trecut.

Dacă o ţară mică precum Grecia, unul dintre cei mai mici contributori în termeni de PIB, economie şi producţie, ar fi într-adevăr principalul factor şi singurul instigator pentru eșecul UE, atunci mă întreb în ce măsură a fost ceva fundamental greşit în felul cum a fost proiectată UE de la bun început. Dar da, vocea majorității poporului grec, care a protestat contra măsurilor de austeritate, va susţine şi ieşirea din zona euro şi putem vedea aceasta din declaraţiile nervoase ale aşa/numiţilor lideri europeni.

Grecia va părăsi euro şi acest lucru va fi făcut gradual, într-o perioadă de 18 luni, prin negocieri cu UE. De asemenea, singura soluţie pentru UE şi Uniunea Monetară e ştergerea integrală a datoriei greceşti. Doar atunci zona euro va avea o şansă de supravieţuire, care îi va permite Greciei să stea pe propriile picioare din nou. Cât de mare va fi impactul alegerilor din Franţa va deveni clar când Germania şi Franţa se vor lămuri dacă pot să ajungă la o simbioză Merkhollande sau nu.

nota: intertitlurile aparțin Revistei Mișcarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × four =