Alţi chinezi interesaţi de autostrada suspendată a lui Oprescu

Shanghai Urban Construction Group (SUCG) din China se declară interesat de autostrada suspendată pe care Sorin Oprescu vrea să o construiască în Bucureşti, urmând să analizeze posibilitatea formării unui consorţiu din aceeaşi ţară, pentru preluarea realizării întregului proiect. foto

Yu Qiu – unul dintre reprezentanţii SUCG care s-au întâlnit, vineri, la sediul municipalităţii bucureştene, cu primarul general Sorin Oprescu – a explicat faptul că grupul chinez este interesat de acest proiect şi că, având în vedere complexitatea şi dimensiunea lucrării, se va analiza posibilitatea formării unui consorţiu de firme chinezeşti interesate să poată prelua realizarea întregului proiect, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Primăria Capitalei.

Oprescu şi reprezentanţii SUCG au discutat despre posibilitatea încheierii unui parteneriat public-privat pentru realizarea proiectului „Închidere Inelul Median de circulaţie la Zona Nord – Autostrada Urbană – tronson Lacul Morii – Şoseaua Colentina” – cunoscut ca autostrada suspendată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 1 =