Alertă de călătorie! Franţa a prelungit perioada stării de urgenţă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în baza legii adoptate de Parlamentul francez, la data de 6 iulie 2017, ca urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, precum și a altor tentative de atac, starea de urgenţă se prelungește până la data de 1 noiembrie 2017. foto

Starea de urgență permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică; închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice; confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative.

Această măsură se aplică tuturor cetățenilor, inclusiv celor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966; +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Paris: +33680713729.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =