Agenți economici din România și R. Moldova participă la o misiune economică în Belarus

În perioada 22 – 26 aprilie 2013, un grup de agenți economici din România și din Republica Moldova participă la o misiune economică în Belarus. Vizita de afaceri este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cu susținerea Ministerului Economiei de la Chișinău și a Camerei de Comerț Prahova. foto

Președintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menționat că misiunea economică are scopul de a identifica noi oportunități de colaborare pentru mediul de afaceri din cele trei țări. România și Belarus se numără printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova. „Pentru întreprinzători este foarte important accesul la noi piețe de desfacere, iar participarea la evenimentele de la Gomel, Minsk și Brest, ce vor avea loc pe parcursul acestei săptămâni, le vor oferi posibilitatea de a iniția și a-și extinde parteneriatele la nivel bilateral și trilateral”, a subliniat Gheorghe Cucu.

Pe 22 aprilie, la Gomel, a avut loc Forumul de afaceri „Moldova – România – Belarus”, urmat de vizite la întreprinderi. Pe 24 aprilie, la Minsk, delegațiile din Moldova și România vor participa la Ziua Contactelor internaţionale, iar pe 25 aprilie vor fi prezente la Forumul Internaţional de Investiţii din Brest, vor vizita Târgul internaţional „Brest. Comunitatea-2013” și Expoziţia internaţională „Brestul turistic-2013”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × one =