Comisar Dragoş Andrei Ignat (Academia de Poliţie Al. ..." />

Afacerea

Comisar Dragoş Andrei Ignat (Academia de Poliţie Al. I. Cuza)

Vând auto stare excepțională… Construim 1000 km de autostrăzi!!! Infrastructura rutieră – prima inter pares.

Sloganuri, anunțuri sau marote (în ambele sensuri lingvistice) pe care le întâlnim oriunde și oricând. Ziua ori seara, în ziare (pe cale de dispariție) sau pe Internet (tot mai „înfloritor”, dar sec, precum legumele sau fructele „românești” ce inundă piețele din biata țărișoara noastră).

Nemții se aliază cu franțuzii și cu „Perfidul Albion” ori cu Cehia. Cazacii sunt parteneri ai yankeilor, China și Japonia își împart motoare și caroserii (Hover – Mitsubishi) ș.a.m.d.. Așadar, lesne observăm că, deși au „numai” aproximativ 100 de ani, afacerile din domeniul rutier reprezintă, poate, procentajul principal dintr-o economie, fie ea de stânga, de centru sau de dreapta, regională, globală sau națională.

Miliarde de euro sunt introduse în acest joc, privit lato sensu. De multe ori corect și pertinent, alteori pierdute, prin corupție și / sau prostie. Iar la noi, exemplul Bechtel e arhisuficient, raportat la teza anterioară.

Pentru ca tabloul să fie complet, mai sunt și unii „oameni de afaceri din domeniu” cercetați sau anchetați, încarcerați, reținuți sau condamnați. Cu toate acestea, dragi cititori, cred în continuare că principala afacere din domeniul rutier o constituie educația – privită exhaustiv!

Dr. Daniel Mazilu (ARTRI)

„Dacă sunteți în căutarea unei afaceri profitabile, vă recomandăm să puneți bazele unei firme de transport de marfă. Afacerile legate de transport vor fi întotdeauna benefice pentru că va exista în permanență o cerere foarte mare pentru astfel de servicii”, scrie un site românesc de consultanță.

Pe un altul citim că „insolvenţa IMM-urilor româneşti în 2013 poate ajunge la 20%”, cifră generată în principal de fiscalitate. Un al treilea site raportează profituri de milioane de euro din transportul de persoane pentru o singură firmă de la noi.

La nivel mondial, în următorii 5 ani, în ciuda crizei (despre care nu se mai ştie prea sigur la ce nivel a mai ajuns) se aşteaptă creşteri de 37%, doar cele două Americi urmând să genereze 42% din serviciile acestei industrii.

Afacerile în Transporturi vor rămâne rentabile dacă în lume va fi pace, dacă populaţia va creşte şi dacă producţia va ţine pasul cu nevoile pieţii. În România, însă, numeroşi transportatori se confruntă înainte de toate cu efectele creşterilor costurilor şi cu „înmulţirea necontrolată” a taxelor.

Unii abandonează lupta, alţii vor să o facă „puţin mai încolo” iar câţiva ţintesc performanţa cu orice preţ. Şi bine fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × three =