Pe 26 ianuarie, România a sem..." />

ACTA – un abuz sau o lege necesară?

Pe 26 ianuarie, România a semnat, alături de alte 21 de state membre UE, celebrul de-acum ACTA – Anti – Counterfeiting Trade Agreement. Tradus direct, ar însemna „Acordul Anti – Contrafacerii Comerciale”. Însă nu prea poţi să fii anti-contra… Mai omeneşte ar suna „Acordul pentru Combaterea Contrafacerii Comerciale”. Actul normativ n-a trecut pe la Organizaţia Naţiunilor Unite, nici pe la UNESCO. Nimeni nu s-a sinchisit de asta. Chiar dacă reglementarea e necesară, acordul a pornit din start ca un abuz.

La prima vedere, era un document necesar, pe care orice om normal de pe Terra putea să-l considere vital pentru lumea globală în care am intrat: am convenit cu toţii că Internetul e util, dar totodată e şi groapa de gunoi a omenirii, unde nu se respectă nici o regulă şi hoţii fură ca la drumul mare. Nu mă refer la muzică şi filme piratate (o realitate şi aceasta), deşi e măruntă pe lângă furturile de tehnologii. Bine, să se instituie o lege planetară pentru garantarea şi apărarea dreptului de proprietate intelectuală şi orice abonat onest va fi de acord. Numai să nu se îngrădească accesul oamenilor obişnuiţi la informaţiile globale. Să fie puşi la punct cei ce fac comerţ cu munca furată de la alţii. Să fie însă atât de simplu?

Promotorii

ACTA a fost iniţiat de companii mari, ce deţin drepturi de proprietate intelectuală: studiouri de film, case de discuri ori companii farmaceutice. Printre numele de marcă din spatele ACTA: MPAA, Time Warner, Sony, The Walt Disney Company, GlaxoSmithKline, Pfizer. Acordul vizează lupta împotriva contrafacerii în general, a contrafacerii medicamentelor sau altor bunuri, precum şi a descărcărilor ilegale de pe Internet.

Semnarea ACTA a avut loc într-o ceremonie din capitala Japoniei. Printre alte ţări semnatare: SUA, Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Singapore şi Maroc. Din partea României, acordul a fost semnat de un… ataşat comercial la Tokyo. Germania nu a semnat documentul şi nu se grăbeşte.

În spatele uşilor închise

ACTA propune standarde internaţionale pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Un scop firesc. Dar nu s-a gândit nimeni la ONU. Era probabil „irelevantă“, după cum spunea George W. Bush. ACTA a fost elaborat fără consultarea forumurilor multilaterale existente, cum ar fi Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), ce au la bază principiile democraţiei şi deschiderii şi care oferă garanţii procedurale clare. ACTA s-a negociat în spatele uşilor închise, fără să se discute cu majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare.

Secretomania a marcat aşa-zisele negocieri pentru ACTA. Presa nu a avut acces la documentele ce au stat la baza negocierilor, deşi aceste documente sunt necesare pentru interpretarea multor elemente neclare din textul Acordului. Comisia Europeană nu a realizat nici un studiu de impact cu privire strict la ACTA, ci a reutilizat studii realizate pentru Directivele privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (I şi II). Nu a fost realizat nici un studiu cu privire la impactul ACTA asupra drepturilor fundamentale, în special în legătură cu state terţe, care adesea nu oferă garanţii referitoare la protecţia vietii private, libertăţii de exprimare şi statul de drept, similare celor din UE.

Interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală au fost puse mai presus de libertatea de exprimare, de viaţa particulară şi alte drepturi fundamentale. „Negociatorii” au prevăzut crearea unei noi instituţii, „Comisia ACTA”, fără să definească însă obligaţiile sau garanţiile necesare pentru ca acest organism să funcţioneze deschis, transparent, să permită exercitarea unui control public asupra acţiunilor sale.

 Membrii Comisiei ACTA vor fi numiţi, nu aleşi. Ei vor putea propune amendamente la ACTA fără să răspundă în faţa cuiva pentru deciziile eronate ce-ar putea fi luate.

China conduce detaşat plutonul hoţilor

Aşa cum e conceput, Acordul pentru Combaterea Contrafacerii Comerciale nu va rezolva problema furturilor ce afectează dreptul de proprietate intelectuală pe mapamond. Dimpotrivă, creează bariere în calea comerţului internaţional. China demonstrează deja cum acordurile informale şi lipsite de bază legală cu furnizorii de Internet pot fi folosite cu uşurinţă ca bariere netarifare în calea comerţului. 

Reuters apreciază că Europa de Est e o regiune unde pirateria de produse audio-video şi programe pentru calculator atinge nivele alarmante. Printre argumentele aduse în sprijinul acestei descrieri e gluma preşedintelui Traian Băsescu, făcută de faţă Bill Gates, în anul 2007, când patronul Microsoft a vizitat România.

„Într-o regiune unde un lider, preşedintele României, Traian Băsescu, i-a spus lui Bill Gates că pirateria digitală i-a ajutat naţiunea să construiască o industrie de software înfloritoare, e uşor să vezi de ce companiile se tem să ofere o distribuţie mai largă”, scrie Reuters.
Pirateria online „a ajutat generaţia tânără să descopere computerele… să lanseze dezvoltarea industriei IT… şi i-a ajutat pe români să-şi dezvolte capacitatea creativă”, a declarat atunci Traian Băsescu. „A fost o investiţie în prietenia României cu Microsoft şi Bill Gates”, i-a spus preşedintele României lui Gates.

Să mergem la Curte!

Comisia Europeană a decis trimiterea ACTA la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), în contextul îngrijorărilor exprimate în Europa cu privire la posibila incompatibilitate a Acordului cu drepturile şi libertăţile fundamentale. Executivul UE a făcut totodată apel la Parlamentul European să nu ia o decizie asupra ACTA, până când CEJ nu-şi va exprima propria opinie.

Pentru a putea intra în vigoare, ACTA are nevoie şi de aprobarea Parlamentului European, care nu poate însă aduce modificări. Comisia pentru comerţ internaţional a PE a decis să nu adreseze propria sesizare către Curtea Europeană de Justiţie, decizie care ar fi dus la prelungirea dezbaterilor din legislativ pe subiectul Acordului.

Avocatul diavolului

„Lăsaţi-ne să vă furăm! Noi nu avem bani şi ni se taie accesul la cultură…” Patru ani „s-a negociat” în secret. Să nu afle ceilalţi… Nu se cunoaşte nici cine a redactat textul, iar cei care au avut posibilitatea să-l vadă la început au fost obligaţi să semneze acorduri de confidenţialitate. De ce să ştie toată lumea? Documentul a fost considerat un acord de schimburi comerciale. Din nefericire, el include sancţiuni penale pentru încălcarea drepturilor de autor. Aşa spun unii. Că ar fi regretabil, că e periculos.

 „Lăsaţi-ne să vă furăm! Noi nu avem bani şi ni se taie accesul la cultură…”

Însă ne întrebăm: de ce drepturile de autor nu trebuie respectate? De ce să nu plătim munca bine făcută, de care nu ne sinchisim să profităm? De câte ori nu am admirat pe bloguri unele materiale publicate de fitecine, fără să se treacă acolo şi numele real al autorului care a gândit acele idei? „Nu ştiu cine l-a scris, da’ e mişto!”, mi-a zis un prieten, când am întrebat cine e autorul. Vrem să folclorizăm totul, într-un fel de democraţie levantină, unde ce-i al tău poate fi şi al meu, nu totdeauna şi invers.

Articolul 23 al ACTA prevede aplicarea procedurilor şi sancţiunilor penale pentru cazuri de contrafacere şi piraterie. E foarte posibil ca ţările semnatare să aibă deja legi care să pedepsească aceste acte, însă dacă nu au şi nu promulgă astfel de legi ele încalcă acordul semnat. Nu sunt vizaţi doar cei care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, ci şi cei care îi ajută. „Dura lex, sed lex!”. Dar să fie clară şi bine dezbătută la nivel mondial.

 Providerii de Internet şi cei ce oferă servicii de hosting pot intra sub incidenţa legii, pentru că au favorizat accesul la un site acuzat că încalcă drepturile de autor. Deci trebuie să te informezi, când cumperi o găină din Obor, dacă nu cumva e furată… Să faci o anchetă. Şi de câte ori cumperi ceva din Obor, o ridiche, un ou, un kil de brânză etc., trebuie să-i ceri vânzătorului produsului actele de provenienţă, la fiecare produs în parte, apoi să te duci să verifici valabilitatea documentului, ce poate fi falsificat. Dar dacă instituţia care certifică valabilitatea documentului e mână-n mână cu vânzătorul? Mori de foame până ai ajuns acasă cu găina, ridichea, oul şi kilul de brânză necontrafăcute? Cam da…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 5 =