..." />

ACTA în dezbatere publică: care este impactul asupra Transporturilor

Avocat Cătălin Georgescu

 Anti Counterfeting Trade Agreement (ACTA) este fără îndoială o reglementare globală, care include ca domenii reglementate proprietatea industrială și intelectuală (inclusiv în componenta online) și prevede unele remedii – civile, penale, contravenționale și unele măsuri – cooperare și asistență administrativă și judiciară. Acestea sunt destinate să facă eficientă o politică anticontrafacere globală, ce se aplică concertat și sistematic pe toate continentele prin cooperarea mai multor sisteme de drept.

 Împreună cu o intervenție supranațională în domeniul fiscal, proprietatea industrială se profilează în viitorul apropiat ca fiind unul dintre domeniile în care vom asista la o reglementare și o intervenție globală, care va antrena schimbări în legislația națională. Este de asemenea bine cunoscut la nivel european că e necesară intervenția legislativă și / sau măsuri ferme de aplicare a legislației anticontrafacere existente, pentru a combate eficient un fenomen (contrafacerea produselor industriale, protejarea drepturilor legitime în domeniul on line).

 

Însă au existat opinii și cereri legitime din partea statelor membre UE, societății civile, experților independenți, media etc., care solicită o transparență deplină a procesului de consultare publică la nivel european, în ceea ce privește documentele de lucru și o consultare publică extinsă, în care să fie implicați într-o modalitate efectivă și care să răspundă necesității de apărare a propriilor interese, cu grupuri mai largi de potențiali utilizatori, beneficiari sau destinatari ai viitoarelor reglementări anticontrafacere.

 

Procesul de negociere ACTA  s-a derulat intre iunie 2008 – noiembrie 2010. România a participat la cinci runde de negocieri: Geneva și Paris (2008), Rabat și Seul (2009), Lucerna (2010). Putem spune că, în ciuda unei participări substanțiale, procesul de negociere și dezbatere publică al ACTA a rămas cvasinecunoscut cetățenilor români, care nu au fost consultați asupra unor reglementări sensibile, cu impact semnificativ.

 

Acum, când ACTA  e în dezbatere în Parlamentul European, este o oportunitate pentru diverși actori naționali interesați de a participa la dezbaterea publică asupra efectelor previzibile ACTA  în domeniul lor de activitate și de a semnala și face cunoscut un punct de vedere. Acesta nu poate conduce decât la o ajustare și redimensionare democratică, la echilibrarea unei reglementări, cu respectarea dreptului la bună administrare și principiilor proporționalității și previzibilității legislației, pentru a se ajunge la o reglementare cât mai echitabilă, echilibrată, justă.

 

Este totodată o oportunitate de a solicita autorităților naționale, potrivit principiului transparenței administrative, organizarea de consultări și dezbateri publice asupra viitoarei legislații naționale necesare pentru adecvarea la ACTA și care poate să privească domenii cum ar fi politica penală și contravențională, remediile civile împotriva contrafacerii, domeniul vamal, protecția datelor cu caracter personal etc.

 

Domeniul transporturilor, care e veriga de legătură în lanțul producător – distribuitor – autoritate publică – consumator final, este vizat de viitoarea reglementare ACTA, întrucât o abordare strategică a contrafacerii implică intervenția cu diferite instrumente civile, penale, contravenționale, proceduri vamale asupra operatorului de transport, care este cel mai aproape de consumator sau de punctul în care mărfurile contrafăcute sunt introduse pe piață.

 

E deci evident că nu se poate concepe o strategie anticontrafacere, fără a se interveni asupra transportatorului din cel puțin trei direcții : a producătorului titular al unor drepturi de proprietate industrială protejate și al consumatorului final, ambii prejudiciați, care se pot îndrepta împotriva transportatorului direct, precum și al autorităților (din domeniul vamal, fiscal, de control al transporturilor etc.), care pot dispune direct măsuri de reținere, sechestrare, indisponibilizare a mărfii contrafăcute și sancțiuni.

 

Ne propunem în numerele viitoare să  prezentăm impactul noilor reglementări în domeniul protecției proprietății intelectuale / industriale și protecției datelor cu caracter personal, care împreună cu legislația recentă (noul Cod Civil, în vigoare din octombrie 2011), vor antrena schimbări majore în domeniul transportului de mărfuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + fourteen =