Poliţişti ..." />

A2: Verificări la legalitatea transportului de marfă

Poliţişti din Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu specialiştii autorităţilor cu atribuţii în transportul rutier, au desfăşurat miercuri un control pe A2 Bucureşti – Constanţa, pentru verificarea legalităţii transportului rutier public de mărfuri.

Acesta a avut loc în cadrul proiectului „Transport Security Activities”. În urma acţiunii, au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale şi au fost identificate nouă persoane, suspectate de comiterea unor infracţiuni.La acţiune au participat şi specialişti din Inspectoratul General pentru Imigrări, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, instituţii cu atribuţii în domeniu, angrenate în proiect, început în debutul anului 2010, la nivelul Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Miercuri, au fost controlate 184 de autovehicule, fiind aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 237.000 de lei, dintre care 24 pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi conducere, patru pentru nerespectarea legalităţii transporturilor, două pentru deţinere de bunuri fără documente de provenienţă şi 54 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost reţinute două permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

Au fost verificate 11 persoane, ce făceau obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen) şi au fost identificate nouă persoane urmărite în baza unor sentinţe emise de instanţe de judecată. Dintre acestea, şapte erau cetăţeni din UE, unul sârb şi unul moldovean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =