Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Ucraina îş..." />

Ucraina va pierde privilegiile comerciale cu Rusia dacă se asociază cu UE

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Ucraina îşi va pierde privilegiile comerciale cu Rusia dacă se asociază cu Uniunea Europeană. foto

„Semnarea acestui acord cu UE va pune capăt unui regim special, unui regim de parteneriat, care a fost aplicat până acum cu Ucraina. Vom continua să fim prieteni, să facem comerţ, dar va fi un comerţ fără niciun privilegiu, poate chiar şi cu restricţii”, a declarat Medvedev.

Ucraina speră să semneze un acord de asociere cu UE în noiembrie, în timpul summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, Lituania. 

Acordul de asociere include o componentă comercială ambiţioasă, considerată un prim pas către aderarea Ucrainei la UE.

Rusia încearcă de mai mulţi ani să convingă Ucraina să intre în uniunea vamală pe care a format-o cu Kazahstan şi Belarus şi a avertizat deja autorităţile de la Kiev că va lua măsuri dacă acordul cu UE va fi semnat.

În urma acestor declaraţii, Parlamentul European a cerut Rusiei în luna septembrie să pună capăt presiunilor „inacceptabile” asupra ţărilor din fosta URSS, în special asupra Ucrainei.

Autorităţile de la Bruxelles s-au declarat pregătite la rândul lor să semneze acordul cu Ucraina, dacă ţara va face progrese în privinţa statului de drept şi va reconsidera situaţia fostului premier Iulia Timoşenko, încarcerat pentru o pedeapsă de şapte ani pentru abuz de putere, condamnare denunţată de UE sub suspiciunea de persecuţie politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × four =