“Soluţii comune pentru probleme comune” – A XX-a adunare generală a BSEC URTA – Istanbul, 24 noiembrie 2011

În perioada 24 – 25 noiembrie 2011 au avut loc la Istanbul lucrările celei de a XX a Adunări Generale a BSEC URTA. În cadrul adunării au fost dezbătute o serie de probleme regionale care afectează major domeniul transportului rutier. Printre acestea, cele mai importante se referă la facilitarea transportului rutier în regiune, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor,  problema vizelor pentru şoferii profesionişti – eliminarea acestora sau facilitarea obţinerii de către şoferii profesionişti a unor vize cu multiple intrări, precum şi probleme legate de infrastructura din zona BSEC şi găsirea unor modalităţi de finanţare a proiectelor regionale.

Raportul BSEC URTA a arătat că numărul curselor efectuate de transportatorii din zona BSEC a cunoscut o uşoară creştere  – 0.79 %, în comparatie cu aceeaşi perioadă a anului 2010. Datele din raport au arătat de asemenea că şi cursele efectuate către parteneri din afara zonei BSEC au crescut cu 3.31% în prima jumatate a anului 2011, şi timpii de aşteptare în graniţe au scăzut considerabil. Cerinţa principală a consiliului director a fost ca statele member sa monitorizeze constant timpii de asteptare în graniţe şi sa facă toate demersurile necesare pentru diminuarea acestora.

Deciziile finale ale întâlnirii au evidenţiat nevoia cooperării continue între statele membre în vederea implementării Permisului BSEC. Statele membre au fost de acord să continue proiectul permisului BSEC şi să îl extindă spre folosire şi la transportul bilateral, nu numai la tranzit. Revizuirea şi identificarea priorităţilor BSEC- URTA pe termen lung a fost un alt punct de pe ordinea de zi a Adunării Generale BSEC URTA de la Istanbul. Promovarea transportului combinat în zona BSEC, în condiţiile în care nu s-a remarcat nici un success de la ultima întâlnire, implementarea unui certificat internaţional pentru greutatea vehiculelor sub Anexa 8 a Conventiei pentru armonizarea controlului bunurilor la frontier, susţinerea unei competitivităţi libere în regiunea BSEC au fost problem de asemenea dezbătute cu interes în cadrul Întâlnirii.

Au fost aleşi pe funcţia de vicepreşedinte a BSEC – URTA pentru anul 2012 Ilirian Mataj, preşedintele ANALTIR şi Leonid Kosthucenko, preşedintele ASMAP UA.

Printre invitaţi , dl. Halim Mete, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Turciei  – TOBB, a susţinut un discurs amplu asupra nevoii de implicare şi cooperare asiduă în vederea implementării deciziilor luate în regiunea BSEC, specificând importanţa transportului rutier în dezvoltarea economică a regiunii.

Forumul BSEC privind Facilitarea Comerţului şi a Transporturilor Rutiere, organizat de catre PERMIS OCEMN,  a avut loc la Istanbul, Hotel Marmara,  la 25 noiembrie 2011. Documentul OCEMN acordă o mare importanţă facilitarii schimburilor comerciale şi transportului pe care le consideră instrumente cheie pentru o cooperare economică de succes în întreaga regiunea OCEMN. Forumul a fost organizat sub inaltul patronaj al Secretarului General BSEC ES Ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos şi a fost organizat în parteneriat cu organismele similare BSEC, Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) şi al Uniunii Asociatiilor de transport rutier în regiunea Mării Negre (BSEC-URTA).
 
               Reprezentanţi la nivel înalt ai autorităţilor turceşti au onorat forumul şi au transmis mesaje importante în timpul ceremoniei de deschidere: dl Talat Aydin, subsecretar adjunct, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Turcia şi dl Ziya ALTUNYALDIZ, Subsecretar, Ministerul Comerţului din Turcia. 91 de participanti din ministere CEMN responsabili cu transporturile, vama şi comerţul, precum şi organizaţii regionale şi internaţionale şi alte organizaţii naţionale şi entităţi care activează în domeniul transportului rutier au participat la forum.
 

               Programul Forumului a fost structurat pe 5 sesiuni, fiecare sub auspiciul unui organizator partener. Forumul a oferit participanţilor o ocazie unica de a rămâne informaţi cu privire la tendinţele globale şi regionale în comerţ şi transport rutier şi a activităţilor derulate de către mai multe organizaţii internaţionale pentru facilitarea comerţului şi transportului în regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − fourteen =